Prima înscriere (intabularea) constă în înregistrarea actului de proprietate în Cartea Funciară, pas esențial pentru ca dreptul de proprietate să fie opozabil terților (valabil nu doar între părțile semnatare, ci și față de toți ceilalți). Practic, devii proprietar efectiv al unui imobil doar după obținerea Cărții Funciare.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate reprezintă subdiviziuni ale acestuia, create prin mijloace legale sau contractuale, și pot include drepturi precum folosința, drepturi de locație, servitutea, coproprietatea și altele.
Documentația cadastrală de alipire reprezintă procesul prin care două sau mai multe terenuri, fiecare având un număr cadastral distinct, sunt comasate, rezultând un singur imobil căruia i se atribuie un număr cadastral unic. Dezlipirea imobilului este o operațiune tehnică prin care imobilul inițial este divizat, iar noile imobile rezultate sunt înregistrate în cărți funciare separate, fiecare cu un număr cadastral propriu, în timp ce cartea funciară inițială este închisă.
Înscrierea unei construcții în cartea funciară presupune intabularea unei construcții noi sau vechi, fără a necesita autorizație de construire pentru cele dinainte de anul 2000, pe baza Certificatului de Atestare a Edificării sau a copiei din Registrul Agricol. În cazul condominiilor, se creează o Carte Funciară Colectivă pentru întreaga construcție și câte o Carte Funciară Individuală pentru fiecare unitate proprie (apartamente sau spații cu altă destinație).
Atribuirea numărului cadastral implică emiterea avizului tehnic și alocarea identificatorului unic numeric (numărul cadastral) de către Serviciul de Cadastru al OCPI, pe baza documentației realizate de un specialist autorizat. Înscrierea în Cartea Funciară: Aceasta constă în înregistrarea bunului imobil în Registrul de Carte Funciară, după alocarea numărului cadastral, pentru a face publice drepturile asupra acestuia, precum proprietatea, ipoteca sau superficie.
Actualizarea categoriei de folosință, a regimului urbanistic sau a destinației imobilului înscris în cartea funciară reprezintă procesul prin care se modifică informațiile existente în evidențele cadastrale și de carte funciară, pentru a reflecta noile caracteristici ale imobilului.
Actualizarea datelor cadastrale pentru un imobil presupune reînnoirea documentației tehnice înscrise în Cartea Funciară, pentru a reflecta noile caracteristici ale acestuia.
Documentația cadastrală prin care o construcție (un condominiu) este împărțită în două sau mai multe unități individuale, fiecare urmând să fie înscrisă într-o carte funciară separată și să primească un număr cadastral distinct. Prin procesul de apartamentare se stabilesc și se înregistrează în cartea funciară colectivă părțile comune și cotele corespunzătoare fiecărei unități individuale din acestea.
Prima înregistrare reprezintă procedura prin care o unitate individuală (apartament, SAD etc.) este introdusă pentru prima dată în sistemul cadastral și în cartea funciară. De ce este necesară prima înregistrare a unității individuale? Aceasta oferă siguranță juridică proprietarului și facilitează tranzacționarea imobilului (vânzare, cumpărare, moștenire).
Este o schiță a unui teren, construit sau nu, realizată pe baza măsurătorilor topografice efectuate de un cadastrist autorizat.
Releveul este procesul de măsurare, desenare și reprezentare la scară a elementelor unei construcții, unui ansamblu de construcții sau unui detaliu constructiv.
Deși cadastrul poate fi avizat anterior, există situații în care este necesară întocmirea unei noi documentații pentru corectarea înregistrărilor realizate la oficiul de cadastru și în cartea funciară. Modificarea limitelor și a suprafețelor se face pe baza unor măsurători topografice care relevă dimensiuni sau suprafețe diferite, a unei sentințe civile sau cu acordul vecinilor, prin întocmirea unui proces-verbal de bună vecinătate.
Modificarea suprafeței implică măsurarea imobilului de către o persoană autorizată în domeniul cadastrului.
Serviciul de identificare pentru emiterea sau rectificarea titlurilor de proprietate presupune verificarea și stabilirea limitelor terenurilor, analiza documentației existente și corelarea cu registrele cadastrale. Acest proces asigură recunoașterea legală a dreptului de proprietate sau corectarea eventualelor erori din titlurile deja emise.
Trasarea limitelor de proprietate este o operație necesară, deoarece asigură o poziționare corectă a limitelor proprietății, respectiv a gardului pe care urmează să-l construiți sau a construcției planificate. Aceasta se realizează prin marcarea colțurilor caracteristice pe teren, ceea ce vă va preveni multe posibile probleme ulterioare. Trasarea topografică este procesul de transfer al proiectului de construcție pe teren, implicând măsurători precise și marcarea punctelor cheie.
Oferim servicii pentru scoaterea terenului din circuitul agricol, atunci când este necesară schimbarea categoriei de folosință din arabil în curți-construcții.
Planul Urbanistic General (PUG-ul) este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor ce compun unitatea teritorial-administrativă de bază. PUZ (Planul Urbanistic Zonal) detaliază regulile de urbanism pentru o anumită zonă, asigurând corelarea cu PUG-ul. PUD (Planul Urbanistic de Detaliu) reglementează amplasarea și conformarea unor construcții pe o parcelă, în raport cu vecinătățile și funcțiunea zonei.
Expertiza tehnică realizată de experți sau specialiști desemnați de organele de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte autorități cu atribuții jurisdicționale, în scopul clarificării unor fapte sau circumstanțe ale cauzei, constituie EXPERTIZA TEHNICĂ JUDICIARĂ.
Ridicarea topografică reprezintă documentația tehnică care prezintă situația reală a lucrărilor de pe un teren, necesară pentru realizarea unui plan topografic, utilizând diverse tehnologii de măsurare, și este folosită în proiectare sau pentru obținerea avizelor pentru planuri urbanistice. Ridicarea topografică se referă la documentația tehnică elaborată pentru realizarea unui plan topografic
Cadastrul include operațiuni precum intabulări, dezmembrări, alipiri și realizarea planurilor parcelare, esențiale pentru înregistrarea și organizarea proprietăților în sistemul cadastral.
Geodezia este o ramură a matematicii aplicate și a științelor Pământului care, prin observații și măsurători, determină poziția exactă a punctelor, formelor și ariilor unor zone extinse ale suprafeței terestre, identifică forma și dimensiunile Pământului și analizează variațiile gravitației terestre în spațiul tridimensional și în timp.
Cartografia se ocupă cu realizarea și editarea hărților și planurilor topografice, reprezentând realitatea geografică pe o suprafață plană. GIS (Sistemul Informațional Geografic) este un sistem folosit pentru crearea, stocarea, analiza și prelucrarea datelor geospațiale, integrând informații din surse diverse și organizându-le pe straturi. Baza de date geografică conține date spațiale, descriptive și relații topologice, facilitând stocarea, interogarea și actualizarea acestora pentru analiza geospațială, iar prin GIS se pot genera hărți, planuri și scene 3D.
Pentru a construi, cumpăra sau vinde o proprietate, achiziționa un teren, obține un credit, intra în posesia unei moșteniri sau lăsa una, vei avea nevoie de documente pe care poate nu le-ai mai auzit, dar care sunt esențiale pentru finalizarea proiectului.
Lucrările topografice și de intabulare sunt executate în conformitate cu legislația în vigoare și respectând normele emise de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Starea dosarului de cadastru depus la OCPI poate fi urmărită online, tot ce trebuie să știți este numărul de înregistrare, pe care vi-l furnizăm noi în momentul depunerii lucrării: https://www.ancpi.ro/urmarire-cerere-rgi/.
Resurse:
https://www.ancpi.ro/
SC MOLDO GEO CAD SRL
CUI 31027340
J22/ 2162/2012